Un prahovean reclama faptul ca a fost pacalit de primarie, la plata impozitului local. Vezi ce a patit
Conform regulilor stabilite de administrațiile locale, cetățenii care își plătesc taxele și impozitele până pe 31 martie, beneficiază de o reducere cu 10%. Așa a procedat și un sătean din comuna prahoveană Dumbrava, numai că instituțiile statului i-au dat țeapă. Probabil pentru că urma 1 aprilie…

Omul a achitat impozitul pe terenurile extravilane vineri, 31 martie, la ora 11:38, dar pe bonul emis de Primăria Dumbrava a apărut data de 3 aprilie, adică luni.
Așa că, în loc de reducere la plată, a primit niște explicații penibile.
În plus, i s-au imputat și majorări de întârziere în valoare de… 1 leu.
Iată ce ne-a scris cititorul, evident supărat:
“Uitați BĂTAIA DE JOC a statului, prin reprezentanții finanțelor și a primăriilor !!! CONFORM LEGII trebuia să platesc impozitul până pe 31 martie, inclusiv, pentru a beneficia de reducere. Am fost pe 31 martie, orele 11:38, și mi-au spus că nu se mai poate cu reducere, că așa au zis finanțele. Ora se vede pe chitanță, dar ATENȚIE, au trecut data de 3 aprilie, adică peste 3 zile. Păi dacă eu am plătit pe 3 aprilie, cum am putut-o posta astăzi 31 martie ??? Poate îmi explică MINISTERUL DE FINANȚE !!! Vă rog să dați mai departe să vadă toată lumea !!!”


