Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Un prahovean a fost prins conducând un autovehicul cu un permis falsificat

0 599

Un prahovean a fost prins conducând un autovehicul cu un permis falsificat, probabil unul pe care îl poți cumpăra de pe internet (FOTO). 

În timp ce desfășurau activități specifice de supraveghere și control al traficului rutier, joi, polițiștii din Plopeni au oprit pentru control un autoturism care circula pe Drumul Județean 102, în comuna Dumbrăvești.

Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 38 de ani, din județul Prahova, care a prezentat un permis de conducere emis de autoritățile competente din România, fără, însă, ca acesta să prezinte elementele de siguranță conforme.

Totodată, verificările efectuate în evidențele informatizate au relevat faptul că acesta nu figurează ca fiind posesorul unui permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, falsificarea unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecințe juridice, și folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care au fost săvârșite faptele de natură penală.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.