Un politist din Prahova a obtinut locul I la Campionatul de sah al MAI. Vezi lista medaliatilor
Câştigătorii Campionatului de şah al MAI, ediţia a XXVII-a, au fost premiaţi, vineri, la Craiova, de către reprezentanţi ai autorităţilor locale şi din conducerea IŞJ Dolj.
La categoria “Clasificaţi” (sportivi cu titlul de „Mare Maestru” sau candidaţi la acest titlu) premierea a fost făcută de subprefectul judeţului Dolj, Simona Moise, care le-a oferit medalii şi diplome primilor clasaţi, astfel:
Locul I – Răzvan Gabriel Oprişor – IPJ Prahova (agent poliție – ajutor șef post la Șotrile, jucător la CS Energy Cameron Campina, maestru FIDE)
Locul II – Zaharia Văsuţ – IJJ Maramureş
Locul III – Vasile Miheţ – SRPT Timişoara
Locul IV – Mihai Bolintiş – IPJ Caraş Severin
Locul V – Gheorghe Toculeţ – IJJ Argeş
Locul VI – Daniel Popescu – Direcţia Generală Anticorupţie.
La categoria “Neclasificaţi” (sportivi netitraţi, pasionaţi de jocul de şah, având numeroase participări şi premii câştigate în competiţiile de gen) premierea a fost făcută de Dan Daşoveanu, viceprimar al Craiovei, care le-a oferit medalii şi diplome primilor clasaţi, astfel:
Locul I – Cornel Biruţă – IGPF
Locul II – Robert Becze – IPJ Braşov
Locul III – Claudiu Iacob – Direcţia Generală de Logistică
Locul IV – Ioan Andreica – IPJ Harghita
Locul V – Nicolae Pop – IPJ Bistriţa Năsăud
Locul VI – Adrian Axinia – IPJ Neamţ.
Etapa Finală a Campionatul de şah al Ministerului Afacerilor Interne s-a desfăşurat în perioada 7-11 martie, în Craiova, fiind organizată de Biroul Coordonare Activităţi Sportive din Centrul Cultural al MAI, împreună cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj, Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Dolj şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Oltenia.
În acest an, pentru adjudecarea trofeului s-au luptat cei mai buni 64 de concurenţi din cadrul Aparatului Central al M.A.I., Direcţiei Generale Anticorupţie, Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

