Un ploieștean a fost prins că a furat băutură din magazin, deoarece a spart o sticlă și s-a întors să ia alta

Un ploieștean a fost prins că a furat băutură din magazin, deoarece a spart o sticlă și s-a întors să ia alta. Ciudata întâmplare s-a petrecut într-un supermarket din zona de nord a municipiului.
Polițiștii au identificat și descoperit suspectul, un bărbat în vârstă de 27 de ani, din oraș.
Din verificări, a reieșit faptul că tânărul ar fi sustras două sticle cu băuturi alcoolice, după ce, pe prima dintre acestea ar fi spart-o la ieșirea din magazin, motiv pentru care a revenit, sustrăgând o a doua sticlă.
A fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Ziarul de Ploiești

