Un pacient al Secției Boldescu a Spitalului Județean de Urgență a picat de la etaj și a murit
Un pacient al Secției Boldescu a Spitalului Județean de Urgență a picat de la etaj și a murit, marți după-amiază.
Este vorba de un bărbat de 73 de ani, diagnosticat cu o boală incurabilă, care suferea de depresie.
Nu este clar dacă victimei i s-a făcut rău, caz în care vorbim de un accident, dar surse din spital susțin că ar fi deschis un geam, la etajul 1, și că s-ar fi dezechilibrat.
Cert este că, după impactul cu solul, pacientul încă trăia, dar deși a primit ajutor medical de specialitate a făcut stop cardio-respirator şi nu a mai putut fi salvat.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Ziarul de Ploiești