Un mesaj corect dat de directorul SRI, Eduard Hellvig, cursantilor Academiei Nationale de Informatii
Directorul SRI, Eduard Hellvig, a participat luni la festivitățile de deschidere a noului an universitar organizate de Academia Națională de Informații “Mihai Viteazul”, prilej cu care le-a transmis studenților acestei instituții că profesia pentru care se pregătesc este una în care comportamentul etic reprezintă o componentă esențială, care trebuie să le guverneze anii de studii și cariera de ofițeri de informații.
Potrivit unui comunicat postat pe site-ul SRI, Eduard Hellvig a arătat că serviciul îi va integra, mai târziu, pe actualii studenți ai Academiei “Mihai Viteazul” în operațiuni în care corectitudinea reprezintă un “element-cheie”.
Pe de altă parte, adaugă sursa citată, Hellvig a afirmat că, mai ales la nivel de școală doctorală, Academia Națională de Informații “se află în fața unui moment care este tratat ca un nou început”.
“Conducerea Serviciului a implementat un set de modificări de substanță la nivel de selecție, personal, proceduri, control și îndrumare academică, în vederea recâștigării unei reputații care în ultima perioadă a avut de suferit. Procesul va fi unul care va cere timp și energie, însă era absolut necesar să fie demarat neîntârziat.”, se mai arată în comunicatul SRI.

