Un individ a golit o casă dintr-o comună prahoveană și ce nu a putut fura a distrus

La data de 23 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Plopeni au efectuat o percheziție domiciliară în comuna Dumbrăvești, la locuința unui bărbat de 43 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și distrugere.
Totul a plecat de la o sesizare făcută de către un bărbat din localitate, care deține o casă unde nu stătea decât rar.
Acesta reclama faptul că a fost obligat să schimbe yala de la ușă, după ce a constatat că, în perioada mai-noiembrie 2023, i-ar fi fost sustrase mai multe bunuri, respectiv televizor, aragaz, obiecte de mobilier, mașină de spălat și obiecte sanitare.
Cel care a operat nu s-a mulțumit să fure, ci a și distrus mai multe bunuri din interiorul locuinței.
În urma probatoriului administrat, față de bărbatul suspect în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și distrugere.
Ziarul de Ploiești

