Un fost vicepresedinte TSD, consilier la SPFL Ploiesti, mi-a accesat ILEGAL rolul fiscal. Din curiozitate !
Proprietățile mele – rezumate, din păcate, la o mașină cumpărată în 2008 (pe care vreau să o vând, apropo, care vrei un Ford ok?) – au fost scanate, „din curiozitate”, de un angajat al Serviciului Public de Finanțe Locale Ploiești. Se numește Adrian Năescu, este fost vicepreședinte TSD Ploiești și fost angajat al lui George Stanciu (care a demisionat din Consiliul Local Ploiești în martie 2013).
Cam astea sunt datele la rece.
Mă număr, înțeleg, printre jurnaliștii (nu mulți, conform lui Năescu, doar eu și Stavri), politicienii și oamenii de afaceri despre care dl. Năescu a vrut, musai, să afle informații confidențiale.
Așa că a accesat ROL-urile fiscale. Pe mine, unul, nu m-a întrebat și nici nu mi-a cerut acordul.
Funcţionarul a avut acces și la datele personale: codul numeric personal (cu care poți falsifica acte, printre altele), adresa de domiciliu, bunurile deţinute, impozitele datorate sau amenzile primite.
Năescu a fost găsit vinovat de comisia de disciplină a fiscului local, care l-a sancţionat disciplinar cu diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe o perioada de trei luni şi trecerea pe un alt post.
În plus, conducerea instituţiei l-a reclamat pe funcţionarul respectiv la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti.
„ Au fost accesate zeci de roluri fiscale aparţinând unor ziarişti, oameni politici, persoane publice şi societăţi din municipiul Ploieşti. În urma acestei accesări s-a constituit o comisie de disciplină care a verificat exact dacă domnul Adrian Năiescu şi-a depăşit atribuţiile de serviciu sau nu. În urma verificării am constat că şi le-a depăşit, a fost sancţionat cu diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe trei luni de zile şi am înaintat Parchetului spre soluţionare, spre cercetare o sesizare în care dorim ca ei, Parchetul, fiind singurii abilitaţi să vadă dacă aceste accesări aveau un scop sau nu, să ne spună şi nouă acest lucru”, a declarat Simona Dolniceanu, director SPFL Ploieşti, în conferința de presă de astăzi.
Ulterior, așa cum am precizat, l-am sunat pe Adrian Năescu.
Acesta mi-a declarat foarte multe, încercând să se scuze, din care rezum: „Am fost acuzat că am intrat la niște persoane, dar nici nu știu de ce. Este adevărat că existau niște repartizări pe străzi, dar să îmi arate mie cineva negru pe alb că nu ai voie să accesezi și alte roluri. Într-adevăr, pe 15 ianuarie 2015, conducerea SPFL Ploiești a dat o notă internă, prin care era interzis să accesezi alte roluri fiscale, decât cele repartizate. Eu am accesat rolurile înainte de această dată. Iar de la unele dintre persoanele verificate am hârtii că îmi dădeau voie. Sunt angajat la SPFL Ploiești din 2006, am mai fost și în alte părți, apoi am revenit în 2013. O perioadă, câteva luni, am lucrat și pentru o altă persoană, George Stanciu, care acum are un conflict cu dna Dolniceanu. De aia am picat acum la mijloc. La TSD Ploiești am ajuns vicepreședinte dintr-o prostie. Dacă nu mă înșel, am accesat și contul dvs și pe al lui Cătălin Stavri, care era în situația mea de lucruri. Rolul dvs nu era la mine. Am vrut să văd dacă aveți de plătit taxe și impozite, din curiozitate. Nu din alt motiv, vă rog să mă credeți. Nu am dat niciun fel de informații la nimeni. Dna Dolniceanu a făcut conferință de presă, înțeleg că am și o plângere penală, dar eu nici nu am aflat rezultatul Comisiei de Disciplină.”
Iulian MAXIM, ziarist, un om fără secrete