Un cunoscut comentator sportiv de la TVR a jignit urat o companie auto cu sediul in Prahova

0 376

emil hossu tvr

Un angajat al TVR și, totodată, unul dintre cei mai cunoscuți comentatori sportivi din țară a ales un mod primitiv de a-și exprima punctul de vedere, referitor la postarea unei companii auto cu sediul în Prahova. Totul a plecat de la… cel mai bun baschetbalist din România.

BMW ProleasingCei de la BMW Proleasing Motors, care au sediul lângă Ploiești, au publicat pe facebook un articol publicitar, prin care anunțau că Virgil Stănescu a fost de acord să le devină ambasador pentru firmă, cu scopul de a promova marca auto pe care o vând. Și, ca să-l complimenteze, l-au numit „cel mai bun baschetbalist român din toate timpurile”. 

Acest gest l-a scos din minți pe Emil Hossu Longin, comentator sportiv la TVR. Acesta a jignit atât firma prahoveană, cât și pe fostul președinte al echipei Asesoft, Ionuț Georgescu: „Băi, panaramelor de la BMW Proleasing Motors, ocupați-vă de rate, sume reziduale şi centimetri cubi, lăsați baschetul! Lăudați-vă ambasadorul dar nu jigniți coloşii acestui sport! Cum să postați enormitatea că Virgil Stănescu este cel mai bun baschetbalist român din toate timpurile? Numai voi(şi Ionuț Georgescu) puteți crede aşa ceva, semn că sunteți deraiați grav.” (vezi foto mai jos)

Proleasing Motors încă nu și-a exprimat punctul de vedere, dar Ionuț Georgescu a făcut-o: „Fiindcă nu mai are permisiunea TVR-ului de a comenta meciurile de la Digi (ups!), Emil Hossu-Longin are mult timp liber. și își varsă frustrările pe Facebook.” 

Emil Hossu Longin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.