Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Un bătăuș a fost reținut după un conflict într-un mall ploieștean

0 463

Polițiștii din Blejoi au dispus, vineri, măsura reținerii pentru 24 de ore, față de un bărbat cercetat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni.

În fapt, la data de 23 aprilie, polițiștii au fost sesizați prin intermediul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 de către un bărbat de 42 de ani, din municipiul Ploiești, cu privire la faptul că ar fi fost victima unei agresiuni fizice exercitate de către o persoană cunoscută, care ulterior a plecat de la locul evenimentului.

În urma verificărilor s-a reținut faptul că, în timp ce persoanele implicate se aflau în Ploiești Shopping City, într-o unitate de alimentație publică, pe fondul unui conflict preexistent, a izbucnit o altercație verbală care a degenerat în acte de violență.

În cursul incidentului, agresorul ar fi utilizat și un cuțit, fără ca persoana vătămată să necesite transportul la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri de specialitate.

Persoana bănuită de comiterea faptelor a fost identificată ca fiind un bărbat în vârstă de 44 de ani, domiciliat în județul Ilfov.

În baza probatoriului administrat, s-a dispus față de acesta măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente, în vederea aprecierii asupra oportunității dispunerii unei alte măsuri preventive, în condițiile legii.

De asemenea, polițiștii au adus la cunoștința victimei prevederile legale privind emiterea unui ordin de protecție provizoriu, însă aceasta a refuzat parcurgerea procedurilor specifice și instituirea acestei măsuri, fiind informată cu privire la posibilitatea formulării unei cereri pentru emiterea unui ordin de protecție de către instanța de judecată.

Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.