Un bărbat din Comarnic s-a ales cu două acuzații penale după o plimbare prin Băicoi

Polițiștii din Băicoi au fost sesizați de către o femeie, duminică 2 iunie a.c., în jurul orei 20:00, cu privire la faptul că autoturismul său, care se află parcat în fața imobilului, ar fi fost lovit de un alt vehicul.
La fața locului s-a constaat faptul că un bărbat de 35 de ani, din orașul Comarnic, în timp ce se deplasa pe strada Mihai Eminescu, la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu mașina apelantei.
În timpul discuțiilor purtate cu suspectul, polițiștii și-au dat seama că acesta emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge,.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit faptul că bărbatul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În baza probatoriului administrat, față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Ziarul de Ploiești

