Un bancher spune ca romanii nu pot trai ca nemtii, daca muncesc precum grecii

0 210

Relaxarea politicilor monetare şi fiscale nu conduce la creştere economică, a declarat Valentin Lazea, economistul şef al BNR, precizând că economiştii ignoră experienţa din ultimele secole care arată că nu aceasta este „calea”, iar decidenţii din România cad în capcana noilor idei.

„Dacă numai prin politici monetare şi fiscale relaxate s-ar obţine creştere economică, atunci Zimbabwe ar trebui sa aiba cea mai mare creştere economică pentru că ei au cea mai relaxată politică monetară. Problema este că înţelepciunea, secole întregi de management economic arată că nu prin politici fiscale şi monetare laxe se obţine creştere economică. Ceea ce agravează problematica în momentul de faţă este că în lume există un trend general care spune că asta e calea cea bună. Economiştii în general au abdicat de la învăţătura de secole care spune că nu asta e calea şi acum încearcă să fie mai deştepţi decât toate generaţiile trecute, aruncă la gunoi cărţile şi experienţele care spun că nu politica monetară şi fiscală laxe generează creşterea şi acum încearcă să reinventeze roata. Şi dacă economişti din toată lumea spun asta, şi ai noştri decidenţi spun că de ce să nu creadă chestia asta? Va fi o bătălie ideatică şi miezul problemei pentru mulţi ani de acum înainte”, a afirmat Lazea la o conferinţă pe tema aderării la zona euro, menţionând că exprimă un punct de vedere personal.

În opinia sa, România are nevoie de o perioadă de minim șase ani cu creștere economică de două puncte procentuale peste media din zona euro pentru a atinge nivelul PIB/locuitor ajustat la paritatea puterii de cumpărare din statele cele mai sărace care au aderat la zona euro, respectiv 60% din media UE, la finele anului trecut indicatorul situându-se la 54% din media UE.

Lazea a atras atenția că odată ce România intră în zona euro, reformele structurale nu mai pot fi relaxate niciodată, întrucât altfel se ajunge în situația Greciei sau a Portugaliei.

„Rezultă că, în România, este necesară o schimbare culturală profundă la toate nivelurile societății. Dacă românii vor să trăiască precum nemții, trebuie să gândească la fel ca ei, să muncească la fel ca ei. (…) Întrebarea care se pune este dacă România vrea să facă parte din grupul țărilor performante sau din cel al statelor sub-performante, alături de Grecia sau altele? Atunci trebuie să întrebi publicul: vreți să trăiți ca nemții? Știți că dacă vreți să trăiți ca nemții, nu puteți să munciți ca grecii!”, a punctat Lazea.

El a adăugat că, odată intrați în zona euro, „trebuie să jucăm în Liga Campionilor, nu mai putem juca în Liga Națională”

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.