Un alt drum important din comuna Florești va fi reabilitat complet

Un alt drum important din comuna Florești va fi reabilitat complet. Anunțul a fost făcut de primarul Simona David.
Este vorba despre DC 111, cunoscut și ca strada Bisericii, care leagă centrul localității (DJ 720) de sat Cap Roșu.
Lucrările de modernizare vizează o porțiune în lungime de aproape 1,5 kilometri.
Edilul șef s-a deplasat joi pe teren, ca să vadă exact ce se întâmplă.
„Vreau să vă anunț că au început lucrările pe strada Bisericii, unde vom monta borduri, urmând apoi amenajarea de trotuare și turnarea covorului asfaltic. Este o lucrare care se realizează cu finanțare de la bugetul local. Asta confirmă dorința noastră de a investi în infrastructura rutieră, pentru a asigura condiții mai bune pentru locuitorii din zonă.”, a precizat Simona David, pentru zdp.ro.
Primarul a mai spus că, în zona stadionului, se va amenaja și o parcare în suprafață de 240 mp, care va oferi câteva zeci de locuri pentru autoturisme.
Primăria Florești a pornit un program complex de reabilitare și modernizare a instructurii comunei, cu proiecte finanțate pe fonduri europene, de la bugetul de stat și cel local, care vizează rețelele de canalizare și apă, precum și carosabilul străzilor.

Ziarul de Ploiești

