Uite cum se obtin permise de conducere made in Hungary

0 568

La data de 01.03.2015, în jurul orelor 23:30, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Covasna, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, l-au identificat în trafic, pe raza loc. Rupea Gară, jud. BRAȘOV, pe D.J.L. în timp ce conducea un autoturism spre direcția Budapesta, Ungaria. Acesta transporta alte trei persoane, respectiv pe S.A., B.V. și S.C.

Cu ocazia efectuării percheziției autoturismului și a ocupanților acestuia, s-au identificat documente personale (copii cărți de identitate, certificate de naștere, diplome de absolvire, diplome de competență profesională etc.), precum și suma totală de 4684 de lei, 405 euro și 6000 de forinți. S.A., B.V. și S.C. au declarat că documentele și banii urmau să îi predea, prin intermediul lui D.J.L., unui instructor auto din Budapesta în vederea obținerii în mod fraudulos a permisului de conducere.

În fapt, D.J.L. a pretins de la fiecare dintre cele trei persoane, S.A., B.V. și S.C, pentru el și pentru instructorul auto din Ungaria, suma de 1500 de euro afirmând că, prin intermediul acelei persoane, are influență asupra funcționarilor publici din cadrul autorităților din Republica Ungaria cu atribuții în eliberarea permiselor de conducere, urmând a-i determina pe aceștia să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu și să le faciliteze obținerea în mod ilicit a permisului de conducere.

În cauză, procurorul a început urmărirea penală față de D.J.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influență (3 fapte), faptă prev. şi ped. de art. 291 Cod penal, iar față de celelalte trei persoane – S.A, B.V. și S.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influență, faptă prev. şi ped. de art. 292 Cod penal.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Reclama dupa Articol – Banner 3
Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.