Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Tragedie incredibila in familia unei foste gimnaste din Ploiesti

1 812

tragedie in familia Mindricel -SelariuFamilia fostei gimnaste ploieștene Camelia Mihaela Mindricel-Șelariu trece printr-o tragedie incredibilă, în Qatar. Băiatul în vârstă de 3 ani, Rareș Andrei (foto), a fost lovit de o mașină în fața casei, din Doha, și a decedat.

Camelia Mindricel Selariu si familiaCamelia este căsătorită cu fostul gimnast Răzvan Șelariu (32 de ani), medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice din 2004. În 2008, el a fost ales gimnastului anului în România, alături de Sandra Izbaşa.

Cei doi se mutaseră în Qatar, din 2010, ca să antreneze lotul național de gimnastică.

Rareș Andrei era lumina ochilor părinţilor lui. Copleşită, mama îşi strigă durerea pe facebook: “BUBULINA MEA, INGERASUL MEU!!! IUBIREA MEA! SUFLETUL MEU!!!!! DE CE TU MAMII, DE CE? DRAGOSTEA MEA!!!!!!!”

Vestea tragediei a şocat lumea sportivă de acasă, din România.

“Condoleanţe, Răzvan Şelariu! Familia Dinamo este alături de Razvan Şelariu în momentele de imensă durere prin care trece. (… ) Suntem consternaţi şi plângem odată cu tine, Răzvan!”, i-au scris foștii colegi de la clubul Dinamo.

Familia Mindricel-Şelariu mai are o fetiţă în vârstă de 7 ani.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.