Tineri prahoveni, fără permis și sub influența drogurilor sau alcoolului, descoperiți în trafic

0 1.193

Tineri prahoveni, fără permis și sub influența drogurilor sau alcoolului, descoperiți în trafic. Polițiștii rutieri raportează tot mai des astfel de fapte.

La data de 10 iulie a.c., în jurul orei 18.30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova în timp ce desfășurau activități în cadrul unei acțiuni, au oprit, pentru control, un autoturism care circula pe DJ101E cu intenția de a pătrunde pe DN1A în localitatea Cocorăștii Colț.

În urma verificărilor efectuate conducătorul auto a fost identificat în persoana unui tânăr în vârstă de 21 de ani din comuna Șirna, iar cu ocazia interogării bazelor de date a reieșit faptul că acesta figurează cu exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice cu Restricții-Suspendat.

Totodată, conducătorul auto a fost testat cu aparatul DrugTest care a rezultat pozitiv la substanța cannabis, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice.

Astfel, în urma probatoriului administrat față de tânărul de 21 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

În cursul nopții trecute, în jurul orei 1:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina în timp ce acționau pe raza de competență, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Dumbrăvești.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date polițiștii au constatat faptul că tânărul nu figurează ca deținător de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, acesta a declarat faptul că ar fi luat autoturismul de la sora sa, fără ca aceasta să știe.

În urma testării cu aparatul etilotest rezultatul acestuia a fost de 0.10 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și furt în scop de folosință.

Ziarul de Ploiești

Reclama dupa Articol – Banner 3
Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.