Termo Ploiești are unul dintre cele mai mici costuri de producție pentru energia termică
Termo Ploiești are unul dintre cele mai mici costuri de producție pentru energia termică, la nivel național, deși dispune de o termocentrală veche de peste șase decenii, printre puținele rămase funcționale în România.
Sectorul energetic a devenit prioritar pentru dezvoltarea țării, mai ales că noile tehnologii sunt inovatoare, dar presupun și un consum mai mare.
De aceea se fac eforturi constante pentru modernizarea instalațiilor de producție, dar în același timp există și o luptă constantă pentru a menține costurile sunt control.
În contextul creșterii prețurilor, din ultimii ani, operatorul de termoficare al Ploieștiului a reușit să mențină unul dintre cele mai mici tarife de producție.
Termo Ploiești furnizează energie termică la unul dintre cele mai mici costuri din țară – 605,22 lei/gigacalorie.
Doar furnizorul agentului termic pentru municipiul Oradea are un cost de producție mai mic – 420 lei/Gcal, dar acest lucru a fost posibil numai datorită unor investiții de peste 200 milioane de euro, fie pe fonduri europene (cel mai multe), fie de la nivel național, pentru modernizarea instalațiilor și a rețelelor.
În rest, în toată țara găsim costuri de producție mai mari ca ale Termo Ploiești. La Brașov, de exemplu, tariful este de 754 lei/Gcal, în timp ce la Constanța, București și Bacău acesta este dublu sau chiar mai mare, comparativ cu Ploieștiul:
- Bacău – 1173 lei/gcal
- Constanța – 1244 lei/gcal
- București – 1238 lei/gcal
Conducerea Termo Ploiești depune eforturi constante pentru menținerea unui tarif accesibil, în ciuda creșterilor costurilor din sectorul energetic și a volatilității pieței.
De asemenea, actuala administrație a municipiului a accesat fonduri europene în vedea achiziționării unor motoare termice în cogenerare, care să crească eficiența energetică.
În acest moment, abonații sistemului centralizat de termoficare din Ploiești achită un preț de 350 lei + TVA/ Gcal, apropiat de ce plătesc ieșenii (300 lei + TVA/ Gcal) și bucureștenii (330 lei + TVA/Gcal), la același nivel precum constănțenii și sub prețurile achitate de abonații din Buzău (377 lei lei + TVA/Gcal) sau Oradea (378 lei + TVA/ Gcal).
Uniunea Europeană solicită ca în câțiva ani subvențiile achitate de administrațiile locale să fie eliminate, de aceea micșorarea costurilor de producție la un nivel decent reprezintă o prioritate absolută.
Ziarul de Ploiești