Temperaturi ridicate în acest weekend, în jumătatea sudică a țării. Ne coacem la 37 – 39 de grade Celsius!

Meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de caniculă, începând de joi, în sudul Munteniei. Temperaturile vor urca până la 39 de grade Celsius, în mai multe județe, inclusiv în București.
În sudul și vestul Olteniei, precum și în sudul și centrul Munteniei, valul de căldură va persista, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime se vor încadra între 37 și 39 de grade. Minimele termice vor fi de 20-22 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.
În alte 22 de județe, din Banat și Crișana, vestul și sud-vestul Transilvaniei, nordul Olteniei și al Munteniei, precum și în sudul Moldovei și în Dobrogea continentală – între care și Prahova, Buzău și Dâmbovița – vom avea cod galben.
Maximele se vor încadra între 35 și 38 de grade Celsius, iar minimele, în general, între 18 și 21 de grade.
În Prahova, cea mai călduroasă zi va fi sâmbătă.
Ziarul de Ploiești

