Tânără rănită într-un accident produs la Poiana Câmpina (FOTO)

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au fost sesizați, miercuri seară, cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Județean 100E, în localitatea Poiana Câmpina.
Din primele verificări, a reieșit faptul că un tânăr de 21 de ani, care conducea un autoturism pe DJ 100E, ar fi efectuat un viraj către dreapta pentru a evita un posibil impact cu un alt vehicul, condus de o femeie de 76 de ani, împrejurare în care mașina a intrat în coliziune cu un cap de pod.
În urma impactului, pasagera aflată pe locul din dreapta-față în autoturismul a fost rănită și transportată la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier.
Ziarul de Ploiești

