Tanara disparuta de la Cabana Omu plecase nitel, noaptea, pana in judetul Dambovita, sa se…
Tânără de 19 ani, din comuna Fulga județul Prahova, care lucra la Cabana Omu și a fost dată dispărută luni seara, a fost găsită tocmai în județul Dâmbovița. Candidă, Maria Neacșu ar fi vrut să se mărite cu un tânăr din localitatea Răzvad și de aceea a plecat noaptea, singură, pe munte.
Surse din cadrul IPJ Prahova au declarat pentru max-media.ro că tânăra a coborât de la Cabana Omu, pe jos, și a înnoptat la Cabana Mălăești. De acolo, a mers până în Predeal. Tot pe jos!
Cu mare noroc, fata nu a întâlnit pe traseu niciun urs și nici infractori.
Maria a plecat apoi până la Bușteni, iar ulterior a luat o mașină către județul Dâmbovița.
Acolo, ea a dormit la bărbatul care o luase la ocazie (undeva în comuna Hulubești), apoi a plecat la Răzvad, unde ar fi hoinărit pe străzi.
Nimeni nu știe ce a vrut să facă tânăra, deși inițial se zvonise că ea ar fi căutat un bărbat din Răzvad, ca să se…mărite.

