Tanar retinut pentru ca isi santaja cu fotografii indecente fosta concubina

0 63

Tanar retinut pentru ca isi santaja cu fotografii indecente fosta concubina. Bărbatul a amenințat-o, apoi a început să publice imaginile.

Polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brașov au reținut pentru 24 de ore, un tânăr  în vârstă de 26  ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor  de „șantaj” și „violarea vieții private”.

În fapt, la data de 29 noiembrie 2020, polițiștii au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 43 ani, cu privire la faptul că este hărțuită telefonic de către fostul său concubin.

Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr în vârstă de 26 ani, ar fi amenințat-o în repetate rânduri pe fosta sa concubină, cu distribuirea în mediul online a unor imagini în care aceasta apare în ipostaze indecente, iar ulterior, ar fi publicat, prin intermediul unei rețele de socializare, fotografiile în cauză.

În urma probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Arest și Reținere Preventivă  al  I.P.J. Brașov.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în vederea probării întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale.

Ziarul de Ploiești

Reclama dupa Articol

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.