Surse: Marian Saniuta si Vasile Blaga au scapat de acuzatii. Dosarul EADS a fost clasat
Surse: Marian Saniuta si Vasile Blaga au scapat de acuzatii. Dosarul EADS ar fi fost clasat pe motiv că nu au fost găsite suficiente probe și că faptele nu există în Codul penal.
Conform unor surse judiciare, procurorii DNA au clasat dosarul privind contractul EADS, cel care prevedea securizarea frontierelor.
Suspecți în acest dosar erau foștii miniștri Vasile Blaga, Dan Nica şi Marian Săniuţă (care a fost deputat PSD și prefect de Prahova – FOTO).
Se pare că procurorii au considerat că nu au găsit suficiente probe, iar faptele invocate nu sunt incriminate de Codul penal.
Ancheta a început în 2015, când Direcţia Naţională Anticorupţie a primit informații că firma germană EADS ar fi fost condiţionată să subcontracteze o parte dintre servicii, în valoare de 60 de milioane de euro, către firma lui Claudiu Florică, denunţător şi inculpat în dosarul Microsoft.
Costurile din acest contract au crescut de la 650 milioane de euro, cât s-a prevăzut inițial, la 750 de milioane de euro.
Ziarul de Ploiești

