Surse: Managerul unui spital din Ploiesti a cerut rezilierea contractului. Vezi motivul gestului
Conform unor surse max-media.ro, managerul Spitalului de Obstetrică-Ginecologie din Ploiești, Marius Andrei Dinu, a solicitat rezilierea contractului, pentru a nu deveni incompatibil.
Acesta ar fi declarat că odată ce a devenit membru al Consiliului Local Ploiești, din partea PSD, nu mai poate conduce un spital de stat, aflat în administrarea Consiliului Județean Prahova.
Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, actualizată, prevede la art. 180 alin) 1 următoarele:“Funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu: a) exercitarea oricăror altor funcţii salarizate, nesalarizate sau/şi indemnizate, cu excepţia funcţiilor sau activităţilor în domeniul medical în aceeaşi unitate sanitară, a activităţilor didactice, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică”.
Practic, un manager de spital nu poate fi consilier local sau județean.
Marius Dinu a fost numit manager al Maternității Ploiești în noiembrie 2014 și avea un mandat de 3 ani.
Cum și directorii altor instituții/ societăți de stat din Prahova au devenit aleși, le reamintim acestora care sunt motivele pentru a fi declarați incompatibili:
Vezi ce spune Legea 161/2003 (actualizată) privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției (aplicabilă cu data de 25 noiembrie 2007*)

