Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Sport și aventură în Ținutul Vinului, completate de acorduri de jazz pe Bulevardul Castanilor din Ploiești

0 302

Weekendul 22-23 august 2026 transformă județul Prahova în destinația ideală pentru iubitorii de mișcare în natură, relaxare și muzică de calitate. Publicul este invitat să aleagă între adrenalina pe două roți în inima podgoriilor și atmosfera caldă a concertelor de jazz în aer liber.

Sâmbătă, 22 august, începând cu ora 10:00, pasionații de ciclism și familiile dornice de relaxare sunt așteptate în Ținutul Vinului, la Casa Podgoriilor Tătaru, lângă primărie.

Evenimentul marchează inaugurarea oficială a Drumului lui Bachus, un traseu public dedicat iubitorilor de cicloturism. Acesta șerpuiește prin peisajele spectaculoase de pe Drumul lui Bachus, chiar printre podgorii și trece prin localitățile Tătaru, Fântânele, Vadu Săpat și Călugăreni.

Manifestarea este gândită ca o zi completă în natură pentru toate vârstele. Pe lângă cursă și traseul de biciclete, pe parcursul zilei vor fi și activități pentru copii, așa că poate veni toată familia sau tot grupul de prieteni.

Vor fi premii și surprize pentru toți participanții, iar cei care se înscriu și participă la cursă vor avea și premii separate, dedicate competiției. Spre seară va fi concert, iar după concert se continuă cu foc de tabără, muzică și socializare. Pentru cei care vor să rămână și să se bucure de toată experiența, va exista și posibilitatea de a sta la cort.

Practic, se dorește să fie o zi completă pe Drumul lui Bachus, în inima Ținutului Vinului: biciclete, natură, activități pentru copii, premii, distracție, concert și o seară în jurul focului de tabără.

Acest proiect este susținut de Consiliul Județean Prahova și de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Ținutul Vinului”, sub deviza: „Pedalează. Descoperă. Bucură-te.”

Mai multe detalii despre Drumul lui Bachus și explorarea județului Prahova, respectiv a zonei Dealu Mare, pe bicicletă gășiti și în episodul 2 din seria ”Experiențe în Prahova” pe canalul de youtube APDT Prahova, www.youtube.com/watch?v=G5kLh9s8YqI.

Zdp.ro

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.