Situatia se agraveaza pentru fosta sefa a Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Prahova
Cel de-al doilea dosar de corupţie în care a fost trimisă în judecată fosta şefă a Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Prahova, Viorica Oniga, va ajunge la Tribunalul Buzău, instanţă pe rolul căreia se află şi primul dosar al inculpatei, magistraţii dispunând reunirea celor două cauze.
Potrivit portalului instanţelor de judecată, Tribunalul Prahova a dispus scoaterea de pe rol a cauzei şi înaintarea la Tribunalul Buzău a dosarului penal în care Viorica Oniga şi alte 11 persoane au fost trimise în judecată, în mai 2014.
Pe rolul Tribunalului Buzău se află primul dosar în care Oniga a fost trimisă în judecată, iar magistraţii de la Buzău au dispus reunirea celor două cauze şi judecarea lor de către această instanţă.
Fosta şefă a Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Prahova, Viorica Oniga, a fost trimisă în judecată alături de alte 12 persoane, în luna septembrie a anului 2013, într-un dosar privind eliberarea în mod fraudulos a unor certificate de încadrare în grad de handicap de către Comisia de evaluare Prahova.
Dosarul s-a aflat iniţial la Tribunalul Prahova, însă a fost strămutat la Tribunalul Buzău în decembrie 2013 la cererea inculpatei, care a invocat mediatizarea excesivă a cazului.
În acest dosar, Oniga, care a fost trimisă în judecată în stare de arest preventiv, fiind ulterior plasată în arest la domiciliu în iulie 2014, este acuzată de luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice cu avantaj patrimonial pentru altul, în formă calificată, complicitate la înşelăciune, fals intelectual, toate în formă continuată.
Ulterior, Viorica Oniga a mai fost trimisă în judecată în mai 2014, alături de alte 11 persoane, ea fiind acuzată de luare de mită, abuz în serviciu, complicitate la înşelăciune şi fals intelectual, toate în formă continuată.
Cel de-al doilea dosar a fost pus pe rolul Tribunalului Prahova, însă va fi mutat la Buzău, pentru reunirea celor două cauze.
Va asteptam sa investigati mafia la Spitalul Orasenesc Sinaia si la clinicile sinaiene.
Va rog dati-ne cateva detalii in plus pe e-mail: maxmedia_ro@yahoo.com