Sinaia: Concurs de Eleganta Automobilistica, sub patronajul Casei Regale

0 374

Retromobil Club România (R.C.R.), sub Înaltul Patronaj al MS Regelui Mihai I al României, cu sprijinul Primăriei Sinaia şi al Muzeului Naţional Peleş, organizează – sâmbătă 27 iunie 2015 – ediţia a V-a a Concursului de Eleganţă Sinaia. Automobilele participante vor fi expuse pe domeniul Regal Peleş, în intervalul 10.00-18.00.

Începând cu ora 11.00 cele 29 de automobile înscrise în concurs vor defila prin faţa juriului prin curtea interioară a Castelului Peleş, iar de la ora 18.00 pe Bulevardul Carol I. Începând cu ora 19.00 în faţa Cazinoului Sinaia va avea loc festivitatea de premiere.

Pe lângă cel mai important premiu, ”Best of Show”, acordat de juriul internaţional al concursului şi celelalte premii speciale şi pe grupe, va fi decernat prin votul spectatorilor ”Premiul publicului”.

La eveniment şi-au anunţat participarea numeroase personalităţi ASR Principele Radu, membru de onoare al R.C.R., preşedintele senatului dl. Călin Popescu Tăriceanu – membru fondator al R.C.R., dar și primarul oraşului Sinaia dl. Vlad Oprea.

,,Pentru Sinaia, acest eveniment reprezintă încununarea a peste o sută de ani de tradiție automobilistică. De patru ani, Concursul de Eleganță, strânge în jurul său o comunitate de pasionați, oameni pentru care automobilele de epocă sunt opere de artă care trebuie privite și tratate ca atare. De la an la an, publicul s-a înmulțit iar aprecierile la adresa acestui eveniment au devenit din ce în ce mai numeroase. Îi felicit pe organizatori și sper ca, și anul acesta, evenimentul să adune publicul numeros și elegant pe care îl merită. ” a spus Vlad Oprea, Primarul orașului Sinaia.

La editia din acest an a concursului participa in premiera la Sinaia marcile Oldsmobile Curved Dash (1904 – cel mai vechi automobil participant), Maxwell (1908), Kaizer Darrin (1954), Cord 812 (1937), Ferrari 328 GT (1984), DeSotto Custom Coupe (1947) si Messerschmitt KR 200 (1957).

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.