Si USR si PLUS au candidati la Primaria Ploiesti. Mai functioneaza alianta?

0 150

Si USR si PLUS au candidati la Primaria Ploiesti. Mai functioneaza alianta? În lipsă de alte informații, ne bazăm pe cea pe care am aflat-o: nu există o procedură comună!

Practic, ambele partide și-au desemnat candidații. USR – pe Mihai Polițeanu (foto stânga), PLUS – pe Răzvan Enescu (foto dreapta).

Dar nu există o procedură asumată de ambele formațiuni, prin care se stabilește modalitatea prin care se alege candidatul comun dintre cei doi deja nominalizați.

Și cum orgoliile politice sunt mari, este posibil să vedem o surpriză.

Totuși, Mihai Polițeanu, care este și președintele USR Prahova, a pomenit de câteva variante luate în calcul pentru a oferi candidați comuni USR + PLUS.

“Există trei posibilități ca să desemnăm candidații comuni la primăriile din Prahova: negociere directă, alegeri preliminare sau sondaj. Toate sunt acceptate de ambele formațiuni”, a precizat Mihai Polițeanu.

Decizia finală, privind candidații comuni la funcțiile de primari și listele pentru consiliile locale, ar urma să fie luată până pe 15 februarie 2020.

MIhai Polițeanu (42 de ani) este absolvent al Facultății de Filosofie a Universității București și al programului de master „Studii ale naționalismului” al Universității Central Europene.

În 2003 a lucrat în cadrul „Societății Academice din România” (SAR – condusă de Alina Mungiu Pippidi, n.n.) și a gestionat comunicarea internă în cadrul proiectului „Coaliția pentru un Parlament Curat”.

A lucrat în cadrul Ministerului Justiției în perioada 2005-2007 pe post de consilier al ministrului Justiției (Monica Macovei, n.n.).

În 2007-2009, a fost manager de proiecte pe justiție și anticorupție la Freedom House România (condusă de Cristina Guseth, n.n) și fondator al coaliției de ONG-uri și sindicate „Inițiativa pentru o Justiție Curată”.

A fost asistent al europarlamentarului Monica Macovei în perioada 2009-2015.

Este membru fondator al Asociației M10 (fondată de Monica Macovei, n.n.), din care s-a retras în martie 2015.

Răzvan Enescu (35 de ani) este absolvent al Universității de Arhitectură “Ion Mincu” Bucuresti și are un master de Dezvoltare Durabilă obținut la aceeași universitate.

A lucrat ca desenator încă din anul 2004, iar ca arhitect – din 2010.

În 2011 a devenit antreprenor local, deschizându-și o societate de profil.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.