Secretar de stat în Ministerul Sănătății anunță posibilitarea construirii unui nou corp la Spitalul Județean din Ploiești
Într-o conferință alături de președintele CJ Prahova, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Alexandru Rogobete, a dat de înțeles că se dorește construirea unui nou corp la Spitalul Județean din Ploiești, complementar clădirii deja existente.
El a semnat, împreună cu autorităţile locale, un contract în valoare de aproximativ 885.000 de euro (4,4 milioane de lei), care vizează digitalizarea Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Andreoiu”.
Banii sunt asigurați din fonduri europene, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
„Practic, programul global al Ministerului Sănătăţii pentru digitalizarea unităţilor sanitare, în valoare de 190 de milioane de euro total, presupune digitalizarea unităţilor sanitare pe toate fluxurile dintr-un spital şi aici mă refer la fluxul administrativ, pe de o parte, dar şi la fluxul medical, pe de altă parte, acolo unde este posibil, adică în secţiile înalt tehnologizate. Şi aici ne referim la imagistică şi la radiologie medicală, ne referim la laboratoare, ne referim la secţiile de anestezie, terapie intensivă şi aşa mai departe”, a explicat Alexandru Rogobete.
Este primul contract semnat pentru digitalizarea unei unități medicale din județ, săptămâna viitoare urmând a fi semnate contracte similare pentru alte spitale, a declarat și preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Virgiliu Nanu.
Un alt program finanțat din PNRR vizează dezvoltarea unor soluții pentru combaterea infecțiilor nosocomiale la Spitalul Județean din Ploiești.
„Prin acest proiect, unitatea sanitară are în implementare trei activităţi: achiziţia de echipamente noi destinate controlului infecţiilor nosocomiale – aici ne referim la tot felul de echipamente pentru sterilizare ş.a.m.d, reabilitarea celor mai importante puncte unde se concentrează infecţiile şi anume secţiile ATI şi blocul operator, respectiv achiziţionarea altor echipamente pentru laboratorul de microbiologie”, a mai spus secretarul de stat.
Alexandru Rogobete susține și că la Ploiești ar putea să apară un nou corp de clădire la Spitalul Județean.
„După 34 de ani, într-un final apoteotic, România construieşte spitale. Astăzi, acum când noi vorbim aici, există în derulare 14 şantiere pentru construcţia de unităţi sanitare noi în România. (…) Ce îmi doresc eu este ca al 15-lea şantier să fie la Ploieşti pentru construcţia unei clădiri noi în cadrul unităţii sanitare existente, cu bani din noul program pe care Ministerul Sănătăţii l-a lansat şi anume programul naţional de investiţii în infrastructura de sănătate, un program care cumulează un buget total de 13 miliarde de lei. (…) Eu cred că anul viitor, sigur după ce terminăm licitațiile, putem începe al 15-lea șantier, aici, la Ploiești”, a spus Rogobete.
Dacă ar fi finalizată noua clădire, Spitalul Județean și-ar putea aduce toate secțiile în aceeași locație.
Vă reamintim, însă, că de mai bine de 10 ani se vorbește de construcția unui nou spital, dar până acum s-a dovedit că au fost doar promisiuni electorale.
Ziarul de Ploiești