Sechestrul pe averea lui Sebastian Ghita, mentinut de Inalta Curte de Casatie si Justitie
Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au respins, joi, cererea deputatului Sebastian Ghiță de ridicare a sechestrului asigurator pus de procurorii DNA Ploiești, pe o parte din averea lui, în dosarul în care este cercetat și Iulian Hertanu, cumnatul premierului Victor Ponta.
Pe 28 aprilie, Sebastian Ghiță a fost chemat la sediul DNA Ploiești, unde procurorii l-au înștiințat că au instituit sechestru pe bunurile sale imobile și pe conturi până la concurența sumei de aproximativ două milioane de euro.
În acest dosar, deputatul PSD este cercetat sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunii de sprijinire a unui grup infracțional organizat.