Sebastian Ghita poate fi retinut de procurorii DNA Ploiesti. Soarta deputatului se decide miercuri, in Parlament
Comisia juridică a Camerei Deputaților a aprobat, marți, cererea DNA Ploiești privind încuviințarea reținerii lui Sebastian Ghiță, dar când să încuviințeze și măsura arestării preventive a acestuia nu a mai fost întrunit numărul necesar de voturi.
“Pentru reținere au votat 21 de colegi, dintre care 11 pentru, 5 împotrivă și 5 abțineri. Pentru arestare au votat 21 de colegi, dintre care 10 pentru arestare, 6 împotrivă și 5 abțineri. Nu a fost întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptare, iar plenul Camerei este cel care va decide asupra acestei cereri”, a spus vicepreședintele Comisiei juridice, Ciprian Nica.
Ca să scape de arest, Sebastian Ghiță a apelat la orice mijloc, inclusiv să prezinte colegilor parlamentari un montaj video cu unul dintre denunțătorii săi, omul de afaceri Răzvan Alexe, care era arătat precum un mafiot din trilogia Nașul. Nu a lipsit nici melodia aferentă, semn că s-a lucrat cu grijă la filmuleț.
Procurorii arată, însă, că acelaşi Răzvan Alexe era beneficiarul intervenţiilor pe care Ghiţă le-ar fi făcut pentru a afla date din dosare. Potrivit unui martor, în vara anului 2013, “Ghiţă Sebastian s-a întâlnit cu Alexe Răzvan la restaurantul Vienna Cafe din Ploieşti, ocazie cu care i-a relatat date relevante din dosarul instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, pe care le cunoştea de la procurorul general Tudose Liviu”.
Decizia finală o va lua plenul Parlamentului, în ședința de miercuri.

