Sebastian Ghita la ICCJ: „Din cauza sechestrului nu pot plati gunoi, apa, energie. Nu sunt lasat sa traiesc”

1 235

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au luat în discuţie, marţi, contestaţia lui Sebastian Ghiță la ordonanţa procurorului DNA prin care s-a stabilit sechestru asigurător pe bunurile mobile şi imobile ale deputatului.

La dezbateri, avocatul lui Ghiţă a arătat că apărarea încearcă să provoace o evaluare anticipată a probelor, susţinând că faptele pentru care procurorul a luat măsura sechestrului asigurător ar fi fost anchetate deja de DNA central încă din anul 2011.

„Voi expune câteva gânduri ca să vă fac să mă înţelegeţi cum mă simt ca cetăţean. În luna februarie, domnul procuror m-a acuzat de favorizarea deja celebrului cumnat al domnului Ponta pentru că dânsul aşa a considerat, a stabilit acel prejudiciu de 10 milioane de lei, iar eu am primit acea măsură asigurătorie la fel ca ceilalţi implicaţi. S-au indisponibilizat conturi, s-a pus sechestru pe casă şi tot aşa. Pentru a se lămuri asupra prejudiciului a cerut o expertiză. Acea expertiză a arătat că prejudiciul creat de acel presupus grup infracţional era zero. După patru luni în care am participat la anchetă m-am trezit că, în baza unui raport preliminar şi a unui raport de la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor ce indică nişte tranzacţii ca fiind succeptibile de infracţiuni, m-am trezit cu această măsură. Cred că sunt primul cetăţean al României care are sechestru fără limită. Când l-am întrebat pe procuror care e prejudiciul, mi-a spus că îl va stabili, iar eu m-am trezit cu acest sechestru nelimitat. A-ţi spune că nu contează, dar în măsura în care a apărut legea care arată că nu poţi face plăţi în numerar mai mari de 5.000 de euro mă face să cred că această măsură nu mă lasă să trăiesc, să mă apăr, să exist. Mi-a luat acest domn orice libertate şi între altele are pretenţia să îi cer voie să fac orice. Indiferent de cât de bogat mă crede dânsul, eu nu mai pot trăi”, a susţinut deputatul Sebastian Ghiţă în faţa magistraţilor instanţei supreme.

„Eu nu pot face nicio plată. Factura de la gunoi, de la apă, de la energie electrică”, a încheiat Ghiţă.

În replică, procurorul DNA le-a arătat judecătorilor că motivele invocate de apărare nu sunt întemeiate şi a explicat pe larg în ce condiţii s-a făcut extinderea de punere sub sechestru, respectiv că prin prima ordonanţă s-a dispus sechestru pe o sumă de 10 milioane de lei, după care s-au extins cercetările pentru alte acuzaţii, context în care anchetatorul a apreciat că este nevoie de extinderea măsurii sechestrului asupra bunurilor fără limită de sumă.

În final, procurorul DNA a replicat că Sebastian Ghiţă nu cunoaşte legea, că sumele sechestrate nu au în vedere plata salariaţilor sau asigurările sociale şi că nu se pune problema să se interzică astfel de plăţi prin instituirea sechestrului, arătând că susţinerile lui Ghiţă „sunt fără suport legal”.

* Ce a spus deputatul PSD la România TV

Luni seară, la România TV, televiziunea pe care o are sub control, Sebastian Ghiţă a menţionat că informatorii procurorilor în dosarul său sunt un cetăţean din Republica Moldova, care a trimis o scrisoare prin poştă, şi un interlop din Ploieşti.

„Eu sunt un om care respecta legea, care cunoaste legea si cunosc procurorii. Si stiu ce fac (…) Procurorii s-au inhaitat cu niste tigani. Rade tot Ploiestiul ca martorul acoperit e tiganul Alexe, un om care a fost urmarit penal si a ajuns informatorul acoperit al procurorilor”, a punctat Ghiţă.

Tot el a lăsat de înțeles că anchetatorii ar fi părtinitori politic, declarație pentru care, mai mult ca sigur, CSM se va sesiza din nou.

„Domnul Savu, senatorul de la mine din colegiu a explicat foarte clar că eu şi dânsul din conturile personale am vărsat în contul PSD o sumă de bani, am verificat circuitul banilor până la firma din China care a importat tigăile şi nu s-a făcut nicio evaziune. (…) Azi, la noi in Ploiesti, Roberta Anastase si Volosevici, care au avut acelasi comportament ca noi, sunt protejati. In timp ce noi, de la PSD, eu si dnul Savu, suntem sinistrati. Domnul Volosevici si doamna Anastase au dat cantare, care aveau valoare peste 10 RON, cum scrie legea. Toata lumea a dat, dar orice obiect dat trebuie sa fie sub 10 RON. Sa ii intrebe procuratura. Nu pot sa stau sa ma uit sa vad cum noi, care am respectat legea suntem cercetati, iar cei care au incalcat legea sunt protejati.”

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.