Sebastian Ghita: Dosarul DNA Ploiesti are ca scop demiterea premierului Ponta si a Guvernului
Deputatul Sebastian Ghiță a spus, miercuri, la ieşirea de la DNA Ploieşti, că o parte din dosarul său se referă la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014 şi că are interdicţia de a vorbi cu premierul Victor Ponta, el susţinând că este un dosar politic care vizează ”dărâmarea acestui guvern”, scrie MEDIAFAX.
El a declarat, la ieşirea de la DNA Ploieşti, unde a stat aproximativ două ore, că o parte din dosarul său vizează alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, pe care PSD a încercat să le câştige.
”O parte din dosar vizează alegerile prezidenţiale. Nu îmi cer scuze şi nu îmi pare rău că Partidul Social Democrat, Victor Ponta, eu, mulţi alţii am încercat să obţinem încrederea electoratului pentru funcţia de preşedinte al României. Am pierdut aceste alegeri prezidenţiale şi trebuie să oprim odată acestă regulă că după ce pierdem alegerile ceilalţi sunt distruşi, umiliţi, târâţi prin procuraturi, li se ameninţă familiile, li se sechestrează firmele lor, ale familiei, ale prietenilor, li se fac percheziţii mamelor şi aşa mai departe. Este o chestiune groaznică şi cred că trebuie să luptăm contra ei toţi. Eu unul o să o fac. Am interdicţie să vorbesc cu domnul Victor Ponta”, a declarat Sebastian Ghiţă.
El a mai spus că ”nu îl poate influenţa pe primul-ministru să îşi dea demisia atunci când doresc procurorii”.
”Discuţii, întâlniri, ameninţări, luări la rost care vizau demisia primului ministru Victor Ponta. Nu-l pot influenţa pe primul-ministru să îşi dea demisia atunci când doresc procurorii, nu am această influenţă asupra primului ministru al României chiar dacă dânşii cred asta. Nu o să intru în detalii pentru că mai sunt multe alte lucruri pe care trebuie să vi le spun”, a adăugat Ghiţă.
„Şi pentru că sunt deputat în Parlamentul României – nu pentru că mi se întâmplă mie acest lucru, ci pentru că vi se poate întâmpla, oameni buni, oricăruia dintre voi, oricăruia din ţara asta i se poate întâmpla -, pentru că sunt deputat în Parlamentul României, trebuie să lupt cu ceea ce se întâmplă şi să spun că abuzurile asupra unui cetăţean nu pot fi tolerate de către societate, de către Parlament, de către partidele politice. Şi mai vreau să vă spun că astăzi mi-am dat seama că tot acest dosar este doar o etapă, un pas în to tceea ce mi s-a întâmplat în ultimele două săptămâni, presiuni constante, continue”, a mai spus Ghiţă.
sursa: MEDIAFAX