Sebastian Ghita a fost achitat definitiv intr-un dosar

Sebastian Ghita a fost achitat definitiv intr-un dosar, alături de nume grele din procuratură și poliție. Sentința a fost dată la sfârșitul săptămânii.
Fostul deputat a fost achitat de un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ) şi-a retras apelul.
Practic, prin retragerea apelului SIIJ, judecătorii din completul de cinci au fost nevoiţi să menţină decizia de achitare dată pe 14 iunie 2018 de un complet de trei judecători de la instanţa supremă.
Sebastian Ghiţă a scăpat, astfel, de acuzații de dare de mită, cumpărare de influenţă, spălare de bani, şantaj, două infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Dosarul fusese întocmit de către DNA Ploiești.
În acelaşi dosar, au fost achitaţi şi ceilalţi inculpaţi: Liviu Tudose – fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Aurelian Constantin Mihăilă – fost procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Viorel Dosaru – fost şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Constantin Ispas – fost șef al Serviciului Județean Anticorupție.
“Ia act de declaraţia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie de retragere a apelului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 357 din data de 14 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală în dosarul nr.2457/1/2016, privind pe intimaţii inculpaţi Tudose Liviu Mihail, Dosaru Viorel, Ghiţă Sebastian Aurelian, Mihăilă Aurelian Constantin şi Ispas Constantin”, se arată în decizia instanţei.
De asemenea, magistraţii au respins și cererea Parchetului General privind disjungerea dosarului şi continuarea procesului în cazul săvârşirii de către Sebastian Ghiţă a infracţiunii de şantaj, parte civilă fiind Theodor Berna, patronul firmei Tehnologica Radion SRL.
Unul dintre magistraţi a făcut opinie separată, în sensul admiterii cererii Parchetului şi continuarea judecării lui Sebastian Ghiţă într-un proces separat.
Fostul parlamentar de Prahova este fugit de trei ani în Serbia, iar procedura de extrădare a fost suspendată, pentru că inculpatul a primit azil politic.
Ziarul de Ploiești

