Schimbare de echipa: Sefii de la Scoala de Agenti de Politie din Campina ies la pensie
Se schimbă „garda” la Școala de Agenți de Poliție Vasile Lascăr din Câmpina, acolo unde, majoritatea ofițerilor care au ocupat funcții de conducere au ajuns la vârsta pensionării, așa că, începând din această vară, vor ieși din activitate.
Primul pe listă este chiar chestorul Ion Tomescu (foto, alături de Gabriel Oprea), cel care a condus destinele instituției timp de 11 ani. Acesta se va pensiona începând cu luna iulie, iar odată cu el îi va lua și pe cei doi adjuncți ai săi, comisarul șef Constantin Manea și comisarul șef, Emil Sabo.
Nu sunt singurii care vor părăsi Școala de Poliție de la Câmpina. Pe lista pensionarilor se află și Ion Alexe, șeful catedrei de Investigații Criminale, Dumitru Popescu, șeful catedrei de Educație Fizică, Autoapărare și Instrucția Tragerii și Cristian Aninaru, șeful catedrei de Drept, dar și șeful de Cabinet al directorului, Valeriu Simion, cel care a deținut și funcția de purtător de cuvânt al instituției.
Tomescu a declarat că nu știe deocamdată cine îi va lua locul, dar că de acest aspect se vor ocupa comandanții din din IGPR.
sursa: Ziarul INCOMOD


Milițienii ies la pensie pe la 45 de ani, ca balerinele.
Domnule DINO ………nu meriți niciun răspuns.
Ca balerinele dar au si slujit tara atatia ani, pe cand TU, MR DINO, tu stateai de Paste si de Craciun acasa, ei erau la munca, asa ca mai …
Un profesionist desavarsit…