Scandalul asigurarilor RCA i-a provocat pe transportatori, care au anuntat mitinguri de protest. Vom avea si la Ploiesti
Președintele Onorific al Federației Operatorilor Români de Transport – FORT, ploieșteanul Augustin Hagiu (38 de ani), a declarat că joi vor fi mișcări de protest în toată țara, ca urmare a faptului că Guvernul Cioloș vrea să înghețe polițele RCA la valori mai ridicate decât cele dorite de patronate.
“În continuare, patronatele din transporturile rutiere cer Parlamentului României să îl demită imediat pe actualul președinte al ASF, Mișu Negrițoiu, după ce, în ultimul an, și-a dovedit incompetența în a conduce piața asigurărilor din România. În 2012, un RCA pentru un camion costa 300 de euro, în 2013 polița a ajuns să valoreze 700 de euro, iar tarifele au crescut la 1.000 de euro în 2014, la 3.500 euro la final de 2015 și, în pofida sesizărilor și dialogului cu autorități și asigurători, asigurarea RCA pentru camioane a ajuns să coste peste 5.000 euro la clasa B0 după iulie 2016.”, se arată într-un comunicat.
Transportatorii solicită următoarele tarife: 1.050 lei/an — turisme persoane juridice, 1.108 lei/an — autoutilitară până la 3.500 kilograme, 1.633 lei/an — autoutilitară între 3.500 kg și 7.500 kg, 3.610 lei/an — autoutilitară între 7.500 kg și 16.000 kg, 4.907 lei/an — autoutilitare peste 16.000 kg și 2.129 lei/an — autobuze transport persoane.
Joi, reprezentanții patronatelor din domeniu vor protesta între orele 10.00 – 14.00, una dintre locațiile alese fiind municipiul Ploiești.
Astfel, vom avea miting în parcarea dintre Palatul Culturii și Palatul Administrativ, dar și 400 de vehicule care vor circula pe prima bandă a DN1 – Centura de Vest a municipiului. Traficul va fi dat peste cap pe porțiunea dintre supermarket-ul Carrefour și până la sensul giratoriu de la Strejnic.

