Scandal nou in Consiliul Local Campina. S-a solicitat demiterea lui Cezar Grama
Scandal nou in Consiliul Local Campina. S-a solicitat demiterea lui Cezar Grama, într-o ședință convocată de îndată, ieri după-amiază.
Pe ordinea de zi figura un singur proiect, referitor la alt subiect.
Mai precis se dorea rectificarea bugetului local, pentru a putea fi acordate sume ca subvenție ((micro-grant), sub formă de ajutor de minimis, unor societăți comerciale, deoarece Municipiul Câmpina este partener nr. 1 în proiectul ,,Antreprenoriatul social, soluția pentru o economie durabilă”.
La ședința convocată miercuri dimineață, la ora 10:00, au participat 15 consilieri – cei mai mulți prin sistem online.
Au lipsit cei 4 aleși ai Alianței pentru Prahova (PSD+Pro România), care au refuzat să participe, în lipsa unor informații mai clare.
Spre stupoarea unora dintre cei prezenți, ședința a început cu solicitarea de a i se retrage lui Cezar Grama calitatea de membru al Consiliului Local, ca urmare a conflictului pe care acesta îl are cu Partidul Verde, din care încă face parte.
Grama votează alături de consilierii PNL, USR+PLUS și PMP, ajutând la formarea unei majorități simple (10 consilieri din 19), care îi este ostilă primarului Alin Moldoveanu.
Ședința s-a suspendat, după ce consilierii menționați mai sus au ieșit din online.
Cezar Grama a contestat excluderea din Partidul Verde și a explicat că are 3 procese pe rol, procese care nu sunt încheiate. Motiv pentru care a considerat propunerea prezentată astăzi ca fiind ilegală.
Mai mult, el a declarat pentru zdp.ro că nu s-a votat ordinea de zi și nici președintele ședinței de îndată, în CL Câmpina.
UPDATE: Consilierii locali au decis ca ședința de îndată să se repete la ora 17:00, dar numai pentru a fi votat proiectul de hotărâre inițial, care nu poate fi amânat din cauza termenului. Cel referitor la Cezar Grama nu va fi acceptat pe ordinea de zi.
Ziarul de Ploiești

