SC Hidro Prahova SA a fost amendată de Garda de Mediu pentru deversarea unor ape uzate la Breaza

Comisariatul Județean Prahova al Gărzii Naționale de Mediu a efectuat un control la operatorul regional de furnizare a serviciilor de apă și canalizare, ca urmare a unei sesizări telefonice, cu privire la deversarea neconforma a apelor uzate menajere din colectorul de canalizare, în zona orașului Breaza.
În urma verificărilor, s-a constatat că operatorul economic nu a aplicat toate procedurile și măsurile necesare, ca urmare a unui incident tehnic survenit în căminul stației de pompare, zona Nistoresti. Această situație a condus la deversarea apelor uzate menajere în zona cursului de apă Prahova.
Pentru nerespectarea obligațiilor legale privind protecția mediului, SC Hidro Prahova SA a fost sancționată contravențional, cu amendă în valoare de 60 000 lei conform prevederilor legislației în vigoare.
Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Prahova a dispus măsuri pentru prevenirea, pe viitor, a unor incidente similare.
Ziarul de Ploiești

