Rezultate finale vot: George Simion câștigă primul tur al alegerilor prezidențiale în Prahova. Vezi cine e pe locul II

0 702

 

George Simion câștigă primul tur al alegerilor prezidențiale și la nivel național, și în Prahova. Președintele AUR, care și-a arogat titlul de susținător al lui Călin Georgescu și a venit însoțit de acesta la vot, este lider detașat al scrutinului din 4 mai.

După centralizarea rezultatelor din 622 secții de votare din Prahova, avem și rezultatul final parțial în județ (lipsesc datele din 2 secții, la una dintre ele fiind o anchetă penală în curs).

Astfel, cei 328.731 de votanți care s-au prezentat în turul I (52,12 %) au ales astfel:

  1. George Simion – 41,73%
  2. Dan Nicușor – 20,12%
  3. Crin Antonescu – 16,45%
  4. Victor Ponta – 16,16%
  5. Elena Lasconi – 2,94%

Remarcăm faptul că Simion ia cu peste 7% mai multe voturi decât au obținut împreună AUR și POT la alegerile parlamentare de anul trecut în Prahova (aproximativ 34%) și asta datorită alipirii de imaginea lui Călin Georgescu. Mai mult, este candidatul care a câștigat locul I în toate localitățile din județ, ceea ce este o premieră.

Dan Nicușor, care se presupune că nu ar fi avut un partid în spate, a primit cu peste 5% mai mult ca USR la parlamentare în județ (14,92%).

Crin Antonescu a obținut în Prahova procentul liberalilor de la parlamentare (12,26%), plus încă 4% din cele 24,43% ale PSD de la parlamentare. Diferența de la social-democrați a mers către Ponta, în special, dar și către Simion.

Un scor absolut rușinos este cel al președintei actuale a USR, Elena Lasconi, care practic a primit de la prahoveni un vot de blam.

Ceilalți candidați nu au contat în județ. Toți au obținut sub 1%.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.