Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Recidivist periculos, care a violat femei, prins de politistii din Ploiesti

0 1.516

Recidivist periculos, care a violat femei, prins de politistii din Ploiesti. Bărbatul a fost eliberat anul trecut din închisoare, dar a avut o nouă tentativă.

Un bărbat din Ploiești, condamnat la 15 ani de detenție pentru tentativă de omor, viol și lipsire de libertate, a fost din nou arestat.

Eliberat anul trecut din penitenciar, Francisc D. (38 de ani) este acuzat acum de viol, tentativă de viol, amenințare și furt.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești au emis mandat de arestare preventivă pentru o tentativă de viol, faptă din data de 1 iunie 2019, viol – faptă petrecută în noaptea de 22 spre 23 octombrie 2018, furt și amenințare.

Una dintre victime, minoră, a avut noroc. Bărbatul a fost prins de tatăl acesteia în timp ce încerca să o batjocorească în mașină, așa că fapta nu a mai avut loc.

Individul o acostase în zona stației CFR Ploiești Vest, apoi a ademenit-o într-o zonă mai ferită, unde avea parcată mașina.

Prins asupra faptului, bărbatul a fugit, iar timp de două săptămâni a fost căutat de către polițiști.

A fost prins pe o stradă din zona centrală a Ploieștiului.

În anul 2003, același individ a mai atacat o tânără în centrul Ploieștiului, pe care ulterior a dus-o cu forța într-un pasaj pietonal, unde a violat-o și chiar ar fi încercat să o omoare.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.