Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Realizat pe fonduri europene, Hipodromul Ploiesti va fi dat spre administrare unei firme

0 365

noul Hipodrom din Ploiesti

Administrația din Ploiești a anunțat că Hipodromul, care a fost modernizat cu fonduri de la bugetul local (50%)  și de la Uniunea Europeană (50%), va fi dat spre administrare unei firme.

Investiția, care depășește 13 milioane de euro, a presupus reabilitarea și extinderea pistei de trap, reabilitarea grajdurilor, construcția unei tribune noi, a unor cabinete veterinare, birouri și clădiri anexă etc.

Procedura prin care hipodromul va fi dat în administrare unei firme urmează să fie efectuată de Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, care analizează modelele aplicate în cazul unor obiective similare din Marea Britanie și Franța.

Deocamdată, nu se știe pe ce perioadă va fi încheiat contractul.

De asemenea, nu se știe dacă clauzele contractului vor face referire doar la zona strict sportivă (piste, tribune, pariuri) sau și la zona de divertisment (restaurante, terase).

Viitorul administrator al hipodromului va plăti o sumă către Primăria Ploiești, dar nu se cunoaște nici modalitatea prin care va fi calculată această taxa anuală.

Ciudat este, însă, că se vorbește de o negociere directă. Cel puțin așa se aude.

Reamintim că din cauza întârzierii şantierului, care trebuia finalizat la 31 decembrie 2015, Primăria Ploiești deja a pierdut 15,8 milioane de lei, prin faptul că i s-a majorat cota de cofinanțare

CITESTE SI: Cum ar putea arata Hipodromul Ploiesti daca se obtine finantarea necesara (galerie foto)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.