Realizare importantă, astăzi, pentru comuna Florești

Realizare importantă, astăzi, pentru comuna Florești. Ministerul Dezvoltării a semnat două contracte de finanțare.
Este vorba despre cele două proiecte depuse în cadrul Programului Național „Anghel Saligny”, care se referă la extinderea rețelelor de apă și de canalizare din localitate.
„Astăzi am fost la Ministerul Dezvoltării pentru a semna cele două contracte pentru extinderea rețelei de canalizare menajeră și a celei de alimentare cu apă. Este vorba despre finanțarea pe care comuna noastră o primește prin programul „Anghel Saligny”, în valoare de 12 milioane de lei. Vă reamintesc că rețeaua de canalizare va fi extinsă în tot satul Cap Roșu până în strada Frunzei și pe toate străduțele care mărginesc stânga-dreapta strada Unirii, până la Fabrica Michelin. În ceea ce privește rețeaua de alimentare cu apă, aceasta se va extinde cuprinzând zona Uzinei Electrice, strada Unirii și toate străduțele care o mărginesc stânga-dreapta. După semnarea contractelor, nu mai rămâne decât să trecem la treabă!” – a scris primarul Simona David.
Aceste investiții vor ajuta comuna Florești să se dezvolte și să asigure un nivel de trai mai bun pentru cetățeni.
Un mare plus este că lucrările nu necesită cofinanțare, deci bugetul local nu va fi afectat, iar banii aflați la dispoziția administrației publice pot fi folosiți în alte scopuri.
Ziarul de Ploiești

