Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Râul Doftana, ecologizat cu ajutorul unei asociații naționale și a 300 de voluntari

0 426

Asociația Națională de Combatere a Braconajului și Poluării (ANCBP) a derulat un proiect de ecologizare a râului Doftana pe raza localităților Valea Doftanei și Telega, din județul Prahova, cu participarea a 300 de voluntari în cadrul campaniei naționale “Râuri de Cristal”.

Cu această ocazie au fost strânși peste 500 de saci de deșeuri de pe malurile râului Doftana, pe o lungime de aproximativ 28 de km.

Mulțumim pentru participare celor peste 100 de voluntari din cadrul companiei Ursus Breweries și de la Administrația Bazinală de Ape Buzău-Ialomița care au ecologizat zonele de pe raza localității Valea Doftanei și proximitatea barajului Paltinu. În localitatea Telega ecologizarea s-a desfășurat cu sprijinul voluntarilor de la Colegiile Naționale A.I. Cuza și Nichita Stănescu din Ploiești și al Asociației ,,Simbio,, Let’s do it – Prahova.

Ne-au fost parteneri de încredere filialle ANCBP din județele Timiș, Brașov, Tulcea, București-Ilfov, Giurgiu, Dâmbovița, Brăila, Bihor și desigur, organizatorii acțiunii din cadrul ANCBP Filiala Prahova. De asemenea mulțumim Primăriei Valea Doftanei, Primăriei Telega și companiei Ursus Breweries pentru sprijinul acordat organizării acțiunii de ecologizare. O parte a deșeurilor au fost predate către un partener Ursus Breweries, un centru de sortare și reciclare.

Am rămas plăcut surprinși de buna organizare a primăriilor locale precum și a celor de la Apele Române privind gestionarea zonelor cu potențiale deșeuri aruncate în natură, cantitatea de deșeuri găsită pe unitatea de suprafață fiind mult mai mică decât media națională întâlnită în alte locuri din țară, motiv pentru care merită din plin felicitările noastre.

Campania națională “Râuri de Cristal” va continua până la atingerea suprafeței propuse de 1000 de km de maluri de ape ecologizate fără finanțări publice.

Asociația Națională de Combatere a Braconajului și Poluării

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.