PSD Prahova: Cristian Ganea este candidat oficial la Ploiesti, iar Emanoil Savin la Busteni

0 301

PSD Prahova lansare candidati Ploiesti si BusteniÎntr-o conferință de presă, care a avut loc luni 21 martie, PSD Prahova a anunțat că printre candidații săi la funcția de primar se numără Cristian Ganea – la Ploiești și Emanoil Savin – la Bușteni. Cel de-al doilea a plecat la social-democrați cu 1850 de membri ex-PDL, fiind desemnat coordonator al echipei județene de campanie atât pentru alegerile locale, cât și pentru cele parlamentare.

Președintele PSD Prahova, Bogdan Toader, a declarat că ultimele sondaje dau 40% partidului său, în județ, motiv pentru care social-democrații vor merge singuri în alegeri, fără sprijin din partea ALDE (doar la Sinaia va fi o excepție).

„Avem 47 de primării și vrem să le păstrăm și în urma alegerilor locale. În schimb, ne propunem să câștigăm Valea Prahovei, mai ales că a venit primarul Emanoil Savin la noi.”, a declarat Toader.

„Sunt copleșit de emoție, pentru că nu e ușor să fii propus ca și candidat la Primăria Ploiești și țin să mulțumesc tuturor. E un lucru greu, dar nu imposibil de realizat. Ascensiunea mea în partid a fost rapidă și îmi dau seama că aș putea face mult mai multe, dar nu singur. Am nevoie de ajutorul echipei.”, a spus și Cristian Ganea (primar interimar la Ploiești).

„La Bușteni au existat două organizații PDL și PNL, complet separate. Eu nu m-am regăsit în noul partid. Ei, liberalii, cu opt primari au venit să conducă județul Prahova cu cineva din afară. Nu înțeleg de ce Roberta Anastase și George Ionescu s-au dat la o parte.”, a declarat Emanoil Savin, numit vicepreședinte în Biroul Județean (posibil și pentru că e finul lui Liviu Dragnea). Acesta a mai spus că va coordona echipa PSD Prahova, unde se va regăsi – surpriză – și senatorul Daniel Savu.

Pe lista pentru Consiliul Județean, social-democrații îi vor pune – printre alții – pe Bogdan Toader, Emanoil Savin, Nicolae Angelescu, Laura Moagher, Radu Oprea, Rareș Enescu, Mitu Augustin etc.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.