Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Probleme grave pentru un adolescent de 16 ani din Mizil

0 1.618

Probleme grave pentru un adolescent de 16 ani din Mizil, după ce a fost prins la volanul unui autoturism înmatriculat pe numele tatălui.

În cursul nopții trecute, în jurul orei 02:30, polițiștii orașului Mizil, în timp ce își executau atribuțiile de serviciu, pe raza orașului, au observat un autoturism care nu putea circula în linie dreaptă.

În urma verificărilor, s-a constatat faptul că la volanul autoturismul se afla un tânăr în vârsta de 16 ani, din Mizil.

Acesta a declarat polițiștilor că a luat din casa unde locuiește cheile de la autoturism, fără consimțământul vreunei persoane, dorind să plece să se întâlnească cu prietena sa.

La sediul unității de poliție s-a prezentat tatăl minorului care a declarat faptul că nici el și nici restul familiei nu cunoșteau faptul că tânărul a  luat autoturismul în cauză.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, indicând valoarea de 0.00 mg/l.

Poloițiștii i-au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și  furt în scop de folosință.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.