Printr-o înțelegere PSD – PNL, Cristian Mihai Ganea preia conducerea Hale și Piețe Ploiești SA
Printr-o înțelegere PSD – PNL, Cristian Mihai Ganea preia conducerea Hale și Piețe Ploiești SA. Mutarea s-a făcut fără a mai fi necesar acordul primarului Polițeanu, a cărei autoritate este subminată de consilierii locali.
Pentru că social-democrații au vrut să preia funcțiile de președinte și director executiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor Prahova” și au făcut presiuni în acest sens, liberalii au cedat, ținând cont că nu mai au majoritatea în Consiliul Județean, unde există o înțelegere PSD – AUR – PMP – Forța Dreptei.
În schimb, pe postul de director general al SC Hale și Piețe Ploiești SA, societate care operează spațiile comerciale din municipiu, va ajunge Cristian Mihai Ganea.
În cadrul ședinței comune a Adunării Generale a Acționarilor și a Consiliului de Administrație, desfășurată astăzi, s-a stabilit că acesta va prelua funcția pentru un mandat provizoriu de cinci luni. Fostul director, Răzvan Lungu, va ocupa poziția de adjunct.
Astfel, pare că PNL încearcă să obțină mai multe posturi de conducere în interiorul administrației ploieștene, în timp ce PSD obține cam totul la nivel județean.
Primarul municipiului, Mihai Polițeanu, pare să fie sărit din aceste înțelegeri, mai ales că prin reprezentanții partidului care l-a susținut nu deține majoritatea în Consiliul Local Ploiești.
Ziarul de Ploiești