Primarul Andrei Volosevici: Nu putem spune cu exactitate când se reia furnizarea agentului termic și a apei calde (UPDATE)

0 305

Primarul Andrei Volosevici: Nu putem spune cu exactitate când se reia furnizarea agentului termic și a apei calde în sistemul centralizat al municipiului Ploiești.

Așa cum a fost anunțat, încă de ieri, CET Brazi a fost oprită astăzi la ora 6 dimineața, pentru a permite repararea cazanului de apă fierbinte.

Edilul orașului a revenit cu un nou mesaj, în care afirmă că s-a descoperit că sunt 3 conducte sparte, nu una, și de câte ori se încearcă încărcarea sistemului la presiunea de 6 bari există posibilitatea să apară probleme la CAF 2, care are peste 55 de ani vechime.

VIDEO – MESAJUL LUI ANDREI VOLOSEVICI (dă click)

Astfel, dacă estimarea inițială era ca reparația va dura 10 – 12 ore, în acest moment e greu de spus când va fi repus sistemul în funcțiune, susține primarul.

Vă reamintim că, după ce cazanul va fi reparat, va dura încă 2-3 ore pentru ca apa caldă să ajungă la abonații Termo Ploiești, în timp ce caloriferele se vor încălzi după 5-6 ore.

Este a treia avarie care lasă municipiul în frig, în mai puțin de 2 luni.

UPDATE: MESAJ VIDEO NOU DIN PARTEA LUI ANDREI VOLOSEVICI

Ziarul de Ploiești

Reclama dupa Articol
Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.