Primăria Ploiești derulează o achiziție publică pe fonduri europene în valoare de 18,6 milioane de lei

Primăria Municipiului Ploiești a inițiat procedura de achiziție publică pentru încă un important obiectiv de investiții.
Astfel, proiectul municipalității ploieștene – “Regenerare urbană în zona marginalizată a Municipiului Ploiești – Cartier Pictor Rosenthal” are o valoare estimată de 18.632.633,80 lei, fără T.V.A., termenul de execuție a lucrărilor fiind de 16 luni.
Investiția se derulează în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4.3 – Oferirea de sprijin pentru regenerarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale, Obiectivul Specific 4.3: Îmbunătățirea regenerării fizice, economice și sociale a comunităților marginalizate în municipiile reședință de județ din România.
Obiectul contractului de lucrări este structurat pe două obiective:
I. AMENAJARE LOC DE JOACĂ PENTRU COPII PE AMPLASAMENTUL DIN STRADA ALEEA BERCENI NR. 2A
În scopul amenajării obiectivului respectiv se vor executa următoarele lucrări:
• amenajare loc de joacă;
• împrejmuirea perimetrală a terenului;
• delimitare zonă cu suprafața de 21 mp, pentru amplasarea unui post TRAFO, care va face obiectul unui alt proiect de investiții;
• amenajarea a două alei perpendiculare;
• în zona centrală a amplasamentului, se propune amplasarea unei dotări de tip pergolă/umbrar care, prin conformarea și prin poziția sa, va urmări asigurarea unei zone de umbră pe întreaga perioadă a zilei;
• amplasarea unei toalete publice cu sistem de auto-curățare;
• amplasarea de mobilier urban, echipamente pentru joacă;
• realizarea unei pardoseli moi pentru spațiul de joacă, din cauciuc;
• iluminat ornamental, pe timp de seară a locului de joacă;
• montare camere pentru supraveghere video;
• branșamente și racorduri utilități;
• sistem de irigații;
• amenajare peisagistică – plantare de arbori pentru umbră, amenajare zone floricole, cu arbuști sau ierburi decorative;
II. INTERVENŢII ASUPRA STRĂZILOR DIN CARTIERUL PICTOR ROSENTHAL
În contextul lucrărilor de intervenții asupra străzilor din cartierul Pictor Rosenthal se vor executa următoarele lucrări:
• lucrări de reabilitare/modernizare străzi, alei, parcări;
• realizare piste biciclete;
• rețele de apă și canalizare – reabilitarea, modernizarea sau construirea (extinderea) rețelelor de utilități urbane (alimentare cu apă, canalizare);
• instalații electrice – iluminat exterior rutier, alimentarea electrică a sistemului de automatizare și control al sistemului de irigații, instalații de supraveghere de exterior (modernizarea și construirea stațiilor de așteptare călători), canalizație curenți slabi;
• amenajare peisagistică;
• amenajare spații verzi și construire sistem de irigații – implementare sistem de irigații automatizat pentru spațiile verzi;
• dotări și echipamente.
Anunțul de participare este publicat în SEAP și are nr. SCN1113521 din 02.09.2022, iar data limită de depunere este 26.09.2022, ora 15.00.
Ziarul de Ploiești

