Primaria Ploiesti aloca 1 milion de lei pentru a micsora efectele COVID-19

1 227

Primaria Ploiesti aloca 1 milion de lei pentru a micsora efectele COVID-19. Decizia a fost luată de Consiliul Local, într-o ședință închisă chiar și presei.

Banii au fost luați de la instituții din subordinea administrației municipale, cum ar fi Teatrul “Toma Caragiu”,  Casa de Cultură „I.L.Caragiale”, Filarmonica “Paul Constantinescu”, Administrația Parcului Memorial ”Constantin Stere”, Clubul Sportiv Municipal și Poliția Locală.

Unele dintre ele și-au suspendat activitatea, așa că au nevoie de mai puține fonduri.

Cu milionul de lei astfel câștigat, Consiliul Local și Primăria Ploiești au decis să-l folosească astfel:

* 100.000 lei alocați pentru achiziționare dezinfectanți pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat și Centrul Creșă

* o sumă neprecizată va fi folosită pentru a asigura mâncare, cazare, lenjerii, haine, articole sanitare și de igienă ș.a.m.d. pentru centrul de carantină de pe raza municipiului

Consiliul Local l-a împuternicit pe primarul Adrian Dobre, în calitate de ordonator principal de credite, “să dispună din suma de 500 mii lei reprezentând „fondul de rezervă bugetară”, plăți pentru situația de urgență aferentă instituirii carantinei, respectiv cheltuielile pentru achiziționare dezinfectanți, stocuri pentru urgențe medicale, obiecte inventar sau mijloace fixe și alte cheltuieli diverse și neprevăzute generate de situația creată”.

Edilul a declarat, în exclusivitate pentru Ziarul de Ploiești, că o sumă relativ mică va fi folosită pentru a veni în sprijinul celor care transportă pacienți: “20.000 de lei vor fi folosiți la achiziționarea a două nebulizatoare și a substanțelor aferente, pentru Serviciul de Protecție Civilă. Ulterior, acestea vor fi date în comodat către Serviciul Județean de Ambulanță, pentru a dezinfecta ambulanțele implicate în transportul persoanelor bolnave sau suspecte de virus, pentru că mi s-a spus că ar fi nevoie de acest aparat“.

Ziarul de Ploiești

1 Comentariu
  1. Ion says

    Eu prefer să păstreze banii și să-i folosească pentru a redica stadardul de calitate la ce are de făcut în mod curent. De CONVID -19 ne descurcăm noi.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

cheap nfl jerseys from china , nfl jerseys cheap , Wholesale Nike NFL Jerseys , cheap nfl jerseys free shipping , Discount nfl jerseys , Buy cheap mlb jerseys china , Cheap NFL Jerseys from china , wholesale nhl jerseys , wholesale nhl jerseys , cheap jerseys , cheap jerseys from china , cheap stitched nfl jerseys , wholesale nfl jerseys , cheap Hockey Jersey , cheap nhl hockey jerseys , cheap nike nfl jerseys china , nhl jerseys wholesale , cheap jerseys , wholesale nhl jerseys , cheap nhl jerseys china , discount authentic nfl jerseys , nike nfl jerseys china , wholesale cheap nfl jerseys , cheap nhl jerseys from china , nfl jerseys cheap , wholesale nfl jerseys , cheap Baseball Jerseys , cheap nfl jerseys , cheap mlb replica jerseys , discount nfl jerseys china , cheap hockey jerseys , cheap jerseys , cheap nfl jerseys , nhl hockey jerseys , wholesale mlb jerseys ,