Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Primăria Ploiești a scos la licitație două lucrări, cu finanțare UE, în valoare de 4,36 milioane de euro

0 270

Primăria Ploiești a scos la licitație două lucrări, cu finanțare UE, în valoare de 4,36 milioane de euro. Ofertele sunt așteptate până pe 26 iulie.

Administrația locală a inițiat procedurile de achiziție publică pentru două proiecte care prevăd eficientizarea consumurilor energetice în oraș, respectiv modernizarea sistemelor de iluminat public existente la nivelul traseelor de tramvai 101 și 102.

Municipiul Ploiești este beneficiarul contractelor de finanțare pentru proiectele amintite, respectiv:

Cele două proiecte au primit finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul locuințelor, Operațiunea C – Iluminat public.

Municipiul ar urma să cumpere lămpi de tip LED, dotate și cu minipanouri fotovoltaice. De asemenea, va fi instalat un sistem de telegestiune al rețelei.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor în sistemul electronic de achiziții publice este 26.07.2022, ora 15:00.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.