Primăria Măneciu a primit un microbuz modern, complet electric, pentru transportul elevilor

Primăria Măneciu a primit un microbuz modern, complet electric, pentru transportul elevilor, în urma unui proiect derulat împreună cu CJ Prahova.
Consiliul Județean și 25 de localități din județ au accesat fonduri de la nivel central, în valoare de 7,2 milioane de euro.
Proiectul s-a numit “Școli Accesibile prin Hibrid (ȘAH)” și a fost finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu.
„Avem un microbuz nou destinat transportului elevilor, care a fost primit de la Consiliul Județean Prahova prin proiectul pe care acesta, împreună cu Primăria Măneciu și alte 25 de localități l-au depus în anul 2023. Microbuzul are o capacitate de 16+1 locuri, este full electric, are dotări de ultimă generație și o autonomie de aproximativ 250 Km. Mulțumesc Conducerii Consiliului Județean Prahova din perioada 2020-2024 pentru includerea comunei Măneciu în acest proiect, respectiv pentru implementarea lui!” – a precizat primarul Auraș Dragomir.
VEZI GALERIE FOTO (dă click pe imagini ca să le deschizi la dimensiune mare)
Ziarul de Ploiești





